Tehnici de reproducere umana asistata - Med New Life

Dezvoltarea socio-economica a determinat transferul perioadei  de procreere a cuplurilor spre varste mai avansate motiv pentru care a crescut proporţia cuplurilor diagnosticate cu infertilitate ( un cuplu din şapte sunt diagnosticate cu infertilitate). Odata cu apariţia tehnicilor de reproducere asistata a scazut semnificativ numarul cuplurilor diagnosticate ca fiind  în final sterile.

Alegerea uneia din modalitaţile terapeutice de  reproducere asistata nu trebuie privita ca o ultima strategie terapeutica aplicata cuplurilor infertile. Din contra, judecarea corecta înca de la început a metodelor de tratament scuteşte cuplul de irosirea timpului şi a banilor cu alternative terapeutice cu şanse mici sau chiar nule de reuşita. Ideea restabilirii integritaţii tractului genital feminin prin diverse tehnici chirurgicale, inclusiv tehnicile avansate de microchirurgie tubara nu obţin un procent de reuşita mai mare de 30-40%.

Infertilitatea se defineşte prin inabilitatea de concepţie în pofida actelor sexuale regulate şi neprotejate într-o perioada de 2 ani. Se poate clasifica în doua grupe :
-infertilitate primara afecteaza 40% din cuplurile infertile şi se caracterizeaza prin absenţa orcarei sarcini în antecedente
- infertilitate secundara afecteaza 60% din cuplurile infertile fiind caracterizata de prezenţa unei sarcini în antecedente duse sau nu la termen.

Procesul  natural de concepţie depinde de prezenţa unei funcţii ovulatorii şi spermatogeneza normale şi de integritatea tractului genital feminin care sa permita menţinerea viabilitaţii şi transportului celor doi gameţi- ovulul şi spermatozoidul. Infertilitatea este astfel o problema de cuplu ce necesita implicarea ambilor parteneri în algoritmul  diagnostic şi terapeutic.

Este important de reţinut ca majoritatea cuplurilor infertile pot obţine o sarcina ce poate fi dusa cu succes la termen  prin respectarea  unui protocol diagnostic şi terapeutic corect. O proporţie foarte mica din aceste cupluri pot fi definite sterile cand în  condiţiile aplicarii orcarei modalitaţi terapeutice nu se obţine sarcina.

In cazul evaluarii cuplurilor infertile este foarte important de stabilit cauza infertilitaţii în funcţie de care se alege modalitatea de tratament ce va fi aplicata şi se evalueaza şansele acesteia de reuşita. La aproximativ 30% din cupluri infertilitatea este de cauza feminina, infertilitatea masculina afectand un procent similar, pentru ca într-o proporţie de 30% infertilitatea sa afecteze ambii parteneri. Într-un procent de 10% din cuplurile infertile nu poate fi identificata cauza infertilitaţii prin mijloacele curente de diagnostic- infertilitate idiopatica.

Diagnosticul unui cuplu cu infertilitate are un impact psihologic şi socio-economic pregnant asupra ambilor parteneri ce vor trebui sa  se decida asupra uneia din alternativele valabile :

   1. sa urmeze unul din tratamentele de infertilitate prin aplicarea uneia din tehnicile de reproducere umana asiatata: inducerea ovulaţiei prin stimulare medicamentoasa, inseminarea intrauterina, fertilizarea in vitro (IVF), transferul intra-tubal de gameţi (GIFT) de zigoţi (ZIFT) sau embrioni (TET), injectarea intracitoplasmatica de spermatozoizi (ICSI)
   2. obţinerea unui copil la care doar unul din parteneri este parintele biologic  folosind donori de ovule sau spermatozoizi, mame surogat
   3. acceptarea sarcinii prin donarea de embrioni ( în aceste cazuri nici unul din parteneri nu este parinte biologic)
   4. adopţia

Dupa investigarea completa a cuplului medicul poate sa identifie cauza infertilitaţii şi sa orienteze partenerii spre tehnica de reproducere asistata cea mai eficace ţinand cont de o serie de factori: varsta femeii, cauza de infertilitate, durata de timp de cand se încearca obţinerea sarcinii, prezenţa sarcinilor anterioare, costul tratamentului.

Inseminarea artificiala- cuprinde o serie de tehnici ce presupun introducerea spermei în diverse segmente ale tractului genital feminin : intravaginal, intracervical, intrauterin, intratubar. Inseminarea intrauterina este cea mai folosita dintre aceste tehnici şi se poate realiza cu sperma de la soţ sau de la donori de sperma.

Fertilizarea in vitro- consta în cuplarea gameţilor în afara corpului uman urmata de transferul intrauterin al embrionilor. Cuplurile infertile candidate pentru IVF se pot încadra în una din urmatoarele grupe:

   1. paciente cu obstrucţii tubare sau la care trompele uterine sunt absente chirurgical
   2. pacientele cu endometrioza
   3. paciente cu afecţiuni ale mucusului cervical ce creeaza un mediu impropriu ascensionarii spermatozoizilor spre tractul genital suprerior (uter, trompe uterine)
   4. infertilitatea de cauza masculina
   5. incapacitatea de concepţie dupa 12 cicluri de stimulare ovariana
   6. incapacitatea de concepţie dupa 6 cicluri de inseminare intrauterina
   7. în infertilitatea de cauza imunologica

Tratamentul standard de IVF implica administrarea medicaţiei de stimulare ovariana,  recoltarea ovocitelor (gametul feminin), fertilizarea in vitro a celor doi gameţi urmata de transferul intrauterin  al embrionilor.

Transferul intra-tubal de gameţi (GIFT) de zigoţi (ZIFT) sau embrioni (TET) - reprezinta tehnici de fertilizare ce implica o condiţie obligatorie- pacienta sa aiba cel puţin o trompa uterina integra anatomic şi funcţional. GIFT se realizeaza prin introducerea unei mixturi de gameţi feminini şi masculini intratubar, iar ZIFT şi TET presupune transferal embrionilor obţinuţi prin fertilizare în afara corpului uman, aflaţi în diverse stadii de dezvoltare, în interiorul trompelor uterine. Toate aceste tehnicii urmaresc ca procesul de fertilizare sa se desfaşoare în mediul sau natural- trompele uterine. Aceste metode terapeutice se desfaşoara pe cale histeroscopica sau laparoscopica  sub anestezie generala, necesitand spitalizare de o zi.

Injectarea intracitoplasmatica de spermatozoizi (ICSI) îşi are ca pincipala indicaţie cauzele de infertilitate masculina, prin aceasta tehnica putand fi selectaţi spermatozoizii viabili şi introduşi direct în interiorul gametului feminin (ovocitul).
Toate aceste tehnici de reproducere asistata se realizeaza prin manevre ce implica un discomfort minim pentru pacienta şi un procent scazut de complicaţii.      

 

 


Autor: Med New Life | Data: 20-08-2017 12:53

Vezi toate articolele
Cuvinte cheie:
Tehnici de reproducere umana asistata, Med New Life

Comentarii | Comentariul tau













Produse recomandate


  • Test de fertilitate - STOC EPUIZAT

    Test de fertilitate - STOC EPUIZAT

    - STOC EPUIZAT- Acest produs este indisponibil! Este cea mai buna alegere pentru femeia moderna -... Detalii

  • Detalii

  • Detalii

  • Detalii

ILIFT - totul pentru frumusetea ta!

PROTECTIA CONSUMATORILOR - ANPC - http://www.anpc.gov.ro

Reteaua de magazine online Reteaua de magazine online loveRnet

E-fertilitate.ro - Vrei sa stii cand este momentul optim pentru a concepe un copil?Vrei sa stii  cand trebuie sa ai grija caci exista riscul unei sarcini nedorite? Vrei sa-ti imbunatatesti  tonusul? Vrei sa afli daca esti insarcinata?Nu stii ce  produsele pentru fertilitate sa folosesti ... ACCESEAZA www.e-fertilitate.ro si AI RASPUNSURILE GATA !!!!